AmazedAsphaltum

   Inca o data sunt de acord. Traiesc o viata mult mai interesanta in cealalta dimensiune, a viselor de la 2 spre 8. Interesanta, impropriu spus, mai mult un amalgam de stari precum euforie, adrenalina, frica, de ce nu, chiar iubire, dar in cea mai mare parte certitudine.    Visul e mai mult decat o pierdere de timp cu ganduri irealizabile, ci reprezinta in sine un raspuns.    De aceea cred ca mi-e mai bine dincolo. Macar stiu la ce sa ma astept.    De exemplu, seara trecuta. Marti, 14 martie, desi daca e sa luam dupa ora de inceput a somnului, trecusem deja pe 15. Singura, nimic

Ascult. Ce poti sa ma inveti? --Nu stiu. Atunci ce rost mai are sa stai aici si sa ma privesti? Ajuta cu ceva? --Poate ca da, poate ca nu. Poate ca incepi sa ma plictisesti. --Nu cred. De fapt, stiu sigur ce vrei. Surprinde-ma. --Nu sunt aici sa o fac pe magicianul sau iluzionistul sau cum vrei sa ma numesti, si apoi sa plec pur si simplu. Te intreb: ai rabdarea suficienta pentru a ma intelege? Chiar trebuie? --Un negativist secretos si plin de temeri pare o prada usoara, atat de inteles cat si de manipulat. Pare... Tu ce crezi? Poate fi mai mult de atat? Daca ar fi sa imi mentin atitudinea, ti-as raspunde ca nu imi pasa. Daca as da

Şi ştii că acum nu-i de ajuns. S-au dus asfalturile uimite, S-au dus zilele pline de tremur şi cuvinte. Au trecut toţi ce pentru mine nu aveau sens, Au trecut sentimentele ce nu le-am înţeles. Fug şi acum de ce-ar fi putut fi, Fuge însă şi dorinţa de a mă opri. Confuză apar în urma revederii, Confuz te las în locul primăverii. Vei fi vreodată de ajuns?

* Te-am iertat. ** E Crăciunul şi fiecare iubeşte un pom Sau mai mulţi. Eu astăzi iubesc un stâlp Şi mai mulţi. Îl văd pe geam în fiecare dimineaţă; În fiecare zi îi trec prin preajmă. Stâlpul meu e o “ea” E plină de urme şi nu ţipă. Stropii cad şi se lasă odată cu ei; E obişnuita mângâiere. Prin bucăţi de ciment e şi suflet, Şi de aceea ea iubeşte… Un alt stâlp. Un “el” orgolios Căci stă pe partea cealaltă de drum E s

--IERI-- Mi s-a promis un peron. Sa imi fie el cimentul ce nu le va permite pasilor mei sa-si urmeze departarea, care sa ma determine sa fiu mereu aici, niciodata acolo, un element pasiv intr-o mare de persoane agitate? Sau odata cu primirea darului voi deveni un calator continuu, in incercarea de recuperare a peronului stabil pierdut prin numeroasele schimbari de macaz? Stii si tu ca aici nu imi mai gasesc locul, si nici nu am suficiente capse sa te prind in decor. But little do the others know you and me we are just maybes. --ACUM CATEVA ZILE— Acum ceva timp am auzit ca un altuia I s-a promis tot un peron. Acum o saptamana a pl

“Doar ca…as fi fost curios cum ar fi mers lucrurile intre noi” --------------------------------------------------------------------------------------------------------- [ Duminica 19:44-20:14 ] Tu: Ce faci? De ce nu ai vrut sa iesim nici ieri, nici azi? Eu: Pai, nu stiu, nu m-am simtit prea bine. Voiam sa imi numar peretii din camera, sa ma asigur ca am 4. In ultima vreme am avut senzatia ca am pierdut unul sau doi. Tu: Nu ca te-as cunoaste eu atat de bine, nu ca nu as vrea, dar nu ma lasi..Te comporti ciudat. As vrea sa stiu ce se intampla cu tine. Eu: Iti amintesti atunci, acea zi de 2? Am fost prea impulsiva, practic m

Din al tau suflet a picurat furia. Din muchiile mintii tale s-au scurs idolii. De maine pana ieri, boabele umede s-au strans pe colturi. Unele au ramas printre crapaturi, Altele au razbit, urmand curba stramta de mucegai. Printre tablouri si-au gasit ispita, raul vesnic al vanzarii, Focul inflorit al iubirii de sine. "E inceput si capat de uiti care ti-e scopul." S-a auzit un strigat si prin intuneric cea din urma isi croia drumul.

Era ultima saptamana de scoala. Ca in toate cele 9 luni, o vedeam pe hol, sprijinita de pervaz, cu privirea cand spre clasa, cand spre fereastra veche si larga. Doar statea acolo. Fara sa stie, avea locul ei; cel putin eu asa o intelegeam: holul alb al unei singure prezente. Exista in mine fara ca dansa sa observe. "Astazi se implinesc 2 ani de cand m-am mutat in acest oras. Nu pot sa nu ma intreb cum ar fi fost daca nu ajungeam aici. Probabil m-as fi bucurat in plictiseala mea, mi-as fi numarat in fiecare dimineata pasii de acasa si pana la muzeul de la marginea parcului, as fi mangaiat chipul Sofiei, ascultandu-I glasul si pierzandu-ma pri