Cruce, credinta, biserica,
Iar la un pas de resemnare,
In acelasi loc de stiinta,
De fapt simpla aglomerare de aprofundari superficiale.
Si poate chiar sunt un nimic,
Dar un nimic cu aspiratii.
Mi-ai tipat, ti-am tipat si a ramas o pictura in ceata.
Ma intrebi de durere...
Stii...a existat,
Dar am lasat-o sub asfalt,
Unul nou, pregatit de dezamagiri inedite,
Cu un maxim de intuitie.
Am fost iar lasa si nu am stiut de momentul oportun.
Altii mi-au luat-o inainte.
Am vrut sa simt pamantul, sa-i simt trairile...
Dar am uitat cateva zeci de ani,
I-am taiat cu o unghiera.
Si am asteptat...
Ce?
Un inceput, un sentiment, un vers, un cantec...
Prea multe in schimbul unui nisip miscator.
O tabla neagra si o mina rupta, banal decor
Cu un parchet de voci acoperite de cenusa
Acolo era tacere...
Si inghet pe-un scaun vechi,
Intr-un contrast de nuditati chimice si inteligente.
E un abur cafeniu ce arde o personalitate in zig-zag.
Si va observ printr-o lentila scarbita...
Mi-e prea sila de aceste elemente faiantate,
Ramaneti in fum...
Dar fara o umbra....proaspat vopsita,
Un ambalaj mascat, un continut frustrat...
Si totusi e viteza.
Sfera de un gri colorat la semafor...
Sa trec, sa raman, sa mai bat un cui in ganduri.
Iti ridic palaria si nu imi plac pistruii tai, semne ale nebuniei inabusite.
Dar poate nebunia ta e farmec, cum si a mea e un mister
Si pentru cine ar conta?
Pentru un proiector intepat de vitalitate si iubire,
Dar lipsit de regrete...
Trei luni in minciuna…stari fragile,
Dar mai sigur...un daltonism emotional.
Randuri, corzi, vise, ameteala...
Mereu aceleasi simptome inflamabile...
Dar ploaia fuge de un cret plictisit...
Si ramane focul si realitatea
Risca si acelasi orb...