Si e mister?

--IERI--

Mi s-a promis un peron.

Sa imi fie el cimentul ce nu le va permite pasilor mei sa-si urmeze departarea, care sa ma determine sa fiu mereu aici, niciodata acolo, un element pasiv intr-o mare de persoane agitate?

Sau odata cu primirea darului voi deveni un calator continuu, in incercarea de recuperare a peronului stabil pierdut prin numeroasele schimbari de macaz?

Stii si tu ca aici nu imi mai gasesc locul, si nici nu am suficiente capse sa te prind in decor.

But little do the others know you and me we are just maybes.

--ACUM CATEVA ZILE—

Acum ceva timp am auzit ca un altuia I s-a promis tot un peron. Acum o saptamana a plecat dansul, confuz, curios, cu un aer de “ce va fi va fi”. Nu stiu daca mi-a placut de el. Era temerar ce-I drept, sigur pe reusita lui, dar totusi mult prea aerian pentru a izbuti cu adevarat, la modul perfect pe care eu il consider succes. L-am rugat sa imi scrie si mie macar un rand, doua pe o bucata de hartie, luata de vant si aruncata pe peronul sau. Dar nu mi-a promis nimic, se credea prea ocupat. Asa ca mi-am zis sa il urmaresc. Nu sa ii fur secretul sau sa ii stiu locatia ( va veni si vremea pentru mine), ci doar sa prind gustul drumului pana acolo, am auzit si bune si rele despre el. Si a plecat baiatul meu, cu o gura de vant, cu o palma de harti, cu un pumn de nuci si cu un mar. Iar nu mi-a placut ce a facut el. In gandul meu, pe drum trebuie sa mergi mult, sa mananci putin si cu folos, sa vorbesti dupa program, maine mai putin ca azi, pana ajungi sa simti ca esti doar tu si locul tau pe peron. Bine, am exagerat, suna dur, dar suna folositor. De cum a iesit pe poarta l-a prins un batran de brat, s-a uitat putin la el, si cu un gest mai mult patern, l-a mangaiat pe cap. Credeam ca ii va reprosa avantul tineresc de a-si lasa parul lung, dar i-a spus doar ca parul sau e moale, ca e un norocos. Sincer mi s-a parut ciudat mosuletul, ma asteptam la orice altceva din partea lui, numai la asa o vorba nu. De ar sti el ce usor se obtine acum un par moale, tratamente, creme, alea alea. Daca ar fi dupa el, cu totii am dispune cu usurinta de noroc, ce-I drept o forma mai artificiala dar tot ar exista ceva. Am mai mers noi asa vreo jumatate de ora, el pe drum, eu pe dupa gard, pana ce pustiul iar a fost oprit. O domnisoara cu un microfon si cu o cantitate imensa de cuvinte varsate pe minut, l-a luat la intrebari, stiindu-l pornit intr-o cursa deosebita. Banuiam eu ca se va intinde si el la discutie, prea e narcisist. L-am lasat acolo si am mers singura putin mai inainte, pana am ajuns la un marcaj: “Nu si pentru tine” asa scria. Am incercat sa mai fac cativa pasi si am dat de o batrana. Ceva imi era foarte cunoscut la ea. Dansa a stat intr-un loc timp de 5 minute, uitandu-se la mine. Ce puteam eu sa fac decat sa ii intorc gestul. Si asa stand cu ochii pironiti cand la ea, cand la semnul din spate, il vad pe baietas trecand, ca si cum amandoua  eram invizibile. Apoi deschise si doamna mea gurita:
“Fugi acasa, am pauza de masa de la 14:00 la 15:00, cu prelungire. Cand termin te trec eu dincolo. O sa iti placa.”

Hai ca de acum astept.